Un viitor...

Ma gandeam la tine, copilul viitorului meu. Ma gandeam cum te vei comporta tu la cei 17 ani pe care ii implinesc eu. Oare cum voi reactiona cand vei veni si imi vei spune ca te-ai indragostit? Ma voi bucura, dar crunta va fi dezamagirea cand voi zari pe obrazul tau primele lacrimi, cand voi simti in sufletul tau prima dezamagire transformand totul in propria mea deziluzie. Am sa incerc sa te privesc in ochi atunci cand vei avea curajul sa imi povestesti prima ta experienta, intrebandu-ma incontinuu "Cand a trecut timpul?". Vei creste, te vei maturiza, ne vom certa, dar iti promit ca am sa incerc sa te ascult cu aceeasi rabdare care as vrea sa ma inconjoare pe mine. Te voi privi cu compasiune, insa voi avea mereu teama in suflet. Teama unui esec, al unei experiente triste care o sa te dea inapoi ma urmareste. Este o poveste care o sa te rupa in mii de bucati pe care mai tarziu le vei pune cap la cap pentru a renaste, caci la aceasta varsta oamenii iarta mult mai usor. O sa cresti, o sa te maturizezi si ma vei privi cu alti ochi. Acea privire inocenta o sa se trasforme in ceva misterios, fasciant, plini de speranta. Da, iti vei pastra speranta contrar tuturor intamplarilor prin care ai trecut si care nu au facut altceva decat sa te maturizeze. Peste ani vei te vei uita altfel la fotografiile pe care le-ai ars pe jumatate in momentele de disperare. Vei fi detasata, te vei elibera de tensiune si vei zambi. Vei alege un drum in viata, te vei forma fara sa privesti in urma. Incet, incet eu voi trece in plan secund, neincetand insa nicio clipa sa te iubesc. La final sunt covinsa ca ma vei face mandra atunci cand te vei ridica si vei deveni independenta. Da, voi fi mandra de mine si multumita ca sperantele pe care mi le-am pus in tine nu au fost desarte. Nici nu ai idee cate nopti nu voi dormi gandindu-ma la nelinistea din sufletul tau si la faptul ca tu inca nu simti acest lucru si iti este idiferent.

Eu cred ca indiferent de soarta pe care o vei avea vei putea  alege drumul potrivit, iar deziluziile si tristetile te vor face din ce in ce mai puternica, fiind capabila sa renasti de fiecare data fara a privi in urma.

Intre cer si pamant

"Sunt suspendat între cer şi pământ, prea greoi ca să mă înalţ spre stele şi prea eteric ca să scormonesc în noroi." Cum suna asta? Este oare  vorba tot de omul mediocru pe care l-am descris in postarea anterioara? Acea persoana care nu are nici macar constiinta propriilolor fapte, care nu este stapana pe propriile ganduri(atunci cand exista)? Acea fiinta oarba care nu a inteles cu adevarat sintagma "crede si nu cerceta"? Nici macar. Este strigatul unui om disperat, intristat de propria neputinta, dar constient de existenta unui nivel superior, o lume spre care toti ar trebui sa tindem.