Asa incepe totul...Un drum pe care la inceput nu il concepi altfel decat impreuna...Impreuna cu cine? Asta descoperi mai tarziu cand, confuz, incepi sa realizezi ca esti tot singur, ca nimeni nu o sa te ajute cu adevarat, nu o sa traga de tine, nu o sa te impulsioneze sa realizezi ceva. Toti privesc. Toti sunt spectatorii proprieri tale nasteri si decaderi. A fi singur inseamna de fapt a te regasi pe tine insuti, iar atunci cand te accepti asa cum esti constati, cel putin pentru o perioada, ca nu mai ai nevoie de nimeni in jurul tau, ca esti suficient de puternic incat sa faci fata tuturor obstacolelor. A muta muntii din loc a devenit un cliseu, insa la nivel simbolistic este in realitate puterea de a reusi in ciuda tuturor dificultatilor pe care le intalnim pe parcurs.
Stateam intr-o seara si ma gandeam cati dintre noi cunoastem fericirea singuri? De ce pentru a spune ca suntem impacati cu noi avem nevoie de alte persoane in jur care sa ne aprobe. Acele persoane ,,de incredere" sunt aparent capabile sa ne spuna cand ar trebui sa fim fericiti, sa fie indicatorul bunastarii noastre ca si cand ar avea o rigla cu care ar putea masura acest lucru. Gata, esti suficient de fericit! Te poti opri. Este adevarat ca societatea in care traim incadreaza fericirea in niste tipare preluate de la generatiile trecute din dorinta de a continua traditia, de a ne demonstra in permanenta ca omul nu se indeparteaza niciodata de reperele arhetipale. Si asa ajung oamenii neimpliniti pentru ca nu au bifat toate casutele de pe lista scrijelita de sute de ani. Tristi, se resemneaza incetul cu incetul, uitand ca in realitate suntem stapanii propriului destin, al propriei feiriciri si ca pana intr-un anumit punct aceasta nu depinde de cei din jurul nostru, ci de cum alegem sa ne privim atunci cand, grabiti pentru a-i face pe altii fericiti, ne uitam pentru scurt timp in oglinda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu