vineri, 24 decembrie 2010

Si a fost odata...

Ne vedem pentru a nu stiu cata oara si parca nu e de ajuns. Imi rostesti aceleasi vorbe citate din carti imprumutate, in timp ce ploaia imi uda parul si imi indeparteaza si ultimul strop de demnitate. Ma uit in ochii tai si parca ma vad pe mine, sau lumea intreaga la picioarele mele intr-o zi in care imi vine sa strig "libertate" fara sa ma auda cineva. Picioarele-mi sunt ude, insa tie nu iti pasa. Normal, tu poti bocanci, nu pantofiorii din piele abia cumparati de pe o straduta pierduta, undeva in centru. Parul iti este ud, fata plina de lacrimi care nu iti apartin.Te privesc insistent si imi dau seama ca niciodata nu ai aratat mai deplorabil ca atunci. In gand imi pun aceeasi intrebare de cand te-am zarit:"Ce caut eu aici?". Insa raspunsul nu il pot gasi. Ocolim mesele teraselor din Centrul Vechi si ne oprim sub o streasina, ca si cand acesta este un loc de refugiu, unde nu ne-ar auzi si vedea nimeni. Ma privesti cu aceeasi ochi de catelus inexpresivi. Insa desi nu imi mai transmit demult nimic, au acel licar, acel ceva ce ma face sa uit de timp, de Craciun, de bani si sa ii privesc. Mainile mi-au inghetat, nu le mai simt si imi par albastre. Nu imi pot explica de ce inima imi bate in mod ciudat de cand te-am vazut. Nu te plac, nu te iubesc. Cu toate acestea imi doresc sa plecam undeva departe, unde sa nu ne cunoasca nimeni, sa fim doi straini inchisi in propria cusca de sentimente, incatusati de o iubire pe care nu si-o poarta, dar care intr-un fel exista. Da, sa plecam. Sa nu ne despartim niciodata. Nu vreau sa iti spun "la revedere"sau si mai rau, "pa" in timp ce tu ma saruti pe frunte. Ochii imi sunt uscati si nici macar nu pot plange. Insa ploaia imi varsa cateva picaturi pe obraji si astfel scena despartirii este autentica. Nu imi plac Julietele indurerare si nici un Romeo incununat cu propria dragoste. Esti rau. Imi doresc sa mori odata cu visele si idealurile mele. Nu am cunoscut niciodata un om atat de crud. Esti rau pentru ca nu vreau sa ma despart de tine si esti crud pentru ca nu vrei sa dispari din gandurile mele.

Zgomotul pasilor tai se izbeste de peretii cladirilor vechi....

vineri, 22 octombrie 2010

E ciudat...

E ciudat cand oamenii cred ca sunt singurii care conteaza.
E ciudat cand unii iau de buna ceea ce spui, desi nu au incredere in tine.
E ciudat sa simti frica ce ti se raspandeste in corp atunci cand simti cum pericolul iti sufla din spate.
E ciudat sa mergi pe strada cu capul in jos.
E ciudat sa crezi ca poti face orice.
E ciudat sa ii obligi pe altii sa aiba aceeasi parere ca a ta.
E ciudat sa imprumuti parerile altora fara sa crezi in ele.
E ciudat sa barfesti lumea.
E ciudat sa te trezesti luni si sa vezi ca in fata mai ai o intreaga saptamana.
E ciudat sa nu mai gasesti muzica de ascultat.
E ciudat sa ai senzatia de anarhie.
E ciudat sa nu fi ascultat de altii.
E ciudat sa contrazici lumea numai din placere.
E ciudat sa crezi ca nu poti avea incredere in cei din jur.
E ciudat sa nu ai incredere in tine.
E ciudat sa te compari cu altii.
E ciudat sa crezi ca iubesti.
E ciudat sa te indentifici cu personaje din carti.
E ciudat sa traiesti.
.............................................
E ciudat sa te gandesti la toate astea.