marți, 31 iulie 2012

Eu si...lumea

Nu am avut niciodata rabdarea si curajul sa ma intreb de ce existam si catre ce ne indreptam. Nu am reusit niciodata sa ma regasesc in acele iubiri platonice, acea dragoste ce pare ca nu se mai sfarseste. Ma enerveaza ingrozitor acei indragostiti carora chiar "le sta bine impreuna". Mereu m-au fascinat cei aparent opusi, polii care desi sunt diferiti, continua sa se atraga. Oamenii care pentru o convingere, o idee nascocita de propria minte intr-un moment de exaltare reusesc sa starneasca un adevarat haos in jurul lor. Ma refer la soarecii de biblioteca, aceia care enerveaza pe toata lumea doar pentru ca nu pot fi intelesi pe deplin de o lume mult prea superficiala. In ultima vreme m-a fascinat acest cult al intelectualului macinat de convingeri contradictorii, care se zbate in propria lume, inchis fiind intr-o cusca a originalitatii si a ideilor sclipitoare. Uneori cand merg pe strada ma regasesc in acele pasaje ce sugereaza dispretul fata de o societate inapoiata, care inca urmeaza niste reguli vechi de sute de ani doar pentru ca nu au curajul sa gandeasca si sa aspire catre ceva daca nu superior macar diferit. Acel om macinat de ganduri, strivit de convingerile altora, intristat de mediocritatea celor din jur, suparat din cauza neintelegerii semenilor sai, acela este intelectualul care ma fascineaza. Giovanni Papini ne indemna sa "dam dracului formulele si credintele". Insa ma intreb in acest moment cati dintre noi sunt capabili sa renunte la ideile ce stau la baza dezvoltarii lor, sa paraseasca lumea din care fac parte si sa se indrepte catre altceva? Bine, hai sa admitem ca nu sunt capabili sa conceapa o lume noua, sa isi creeze noi orizonturi, dar as vrea sa aflu cati ar dori sa asculte o persoana care vrea sa depaseasca nivelul unui om de rand. In "Bietul Ioanide" George Calinescu reliefeaza portretul unui intelectual ce nu se regaseste intr-o lume altfel decat cea nascocita de mintea lui. Pe tot parcursul romanului am avut impresia ca autorul se identifica in permanenta cu personajul central, inserand in construirea acestuia elemente care fac parte din viata sa, care l-au fascinat si care de exemplu se regasesc si in "Enigma Otiliei".

In fine, acestea sunt doar niste idei exprimate fara un scop anume, insa cu speranta ca intr-o zi cineva o isi arunce fie si pentru o singura secunda privirea.