miercuri, 4 ianuarie 2012

Ora 8 seara

Este ora 8 seara intr-o cafenea din centrul vechi al Bucurestiului. Locul este invaluit de un fum ce pluteşte in aer inlacrimandu-mi ochii. ”Ce rost a mai avut sa stau 1 ora gandindu-ma daca sa aleg fusta albastra cu reni, sau cea neagra cu dantela la baza? Bluza alba din matase sau camasa retro cumparata saptamana trecuta?CK sau Coco Chanel?”. Am ales o fustă neagră, din dantela, bluza din matase si m-am dat cu Coco Chanel. Cu ce scop?Paream oricum stearsa. Nimeni nu putea sa vada nuanta de turquoise de la ochi sau faptul ca eram si eu data cu putin fard in obraji ca sa nu par moarta ca in fiecare zi. Nimeni nu stia cat timp am stat eu sa ma gandesc si sa aleg intre rozul mai inchis si cel mai deschis, intre pudre, creme si ciorapi. Acum eram in multime. Toti erau atenti unii la altii. Paream o zeita intre norii aceia grosi. Nu ma vedea nimeni. Credeam si eu ca azi arat mai bine, sau cel putin diferta de modul in care ieseam in casa in restul zilelor. Cu toatea astea nimeni nu parea sa observe. Eram ca oricare alta fata, singura, intr-o cafenea la 8 seara, band linistita o ciocolata calda. Din fericire nu fumez. Sau poate ca mi-ar prinde bine o tigara, prilej de a cere un foc individului misterios pe care l-am zarit inca de la intrare si care sta melancolic in coltul opus. Uneori am senzatia ca ma priveste intens. Cu siguranta nu e interesat de mine. Si de ce ar fi? Pana la urma nu sunt cu nimic diferita, nu am nimic special care sa ma scoata din multime. Sau poate doar floarea aceea pe care mi-am pus-o pe cap in graba inainte de a iesi din casa. Sau poate esarfa pe care am prins-o cu multa dibăcie intr-o funda care mi-a iesit pentru prima data in viata. Am oftat, fericita ca nu imi aude nimeni gandurile. Pentru o secunda totusi am avut senzaţia ca ceea ce este in mintea mea aud si ceilalti. Priviri intense, reci parca ma sagetau. M-am gandit sa plec. Insa ceva m-a retinut. Imi spuneam ca nu poate sa fie asa de rau. Nu mai iesisem in lume de vreo 2 luni si ma simteam ca o evadata din puscarie care nu stie cum sa isi tina mainile. Paream nervoasa. Nu puteam sta locului. Priveam toti oamenii din incapere si ii analizam. Mi se parea ca rad prea tare, erau prea veseli din punctul meu de vedere. Cred ca in sinea mea imi spuneam ca daca eu nu am un motiv de fericire altii de ce ar avea unul? Sau cu alte cuvinte ar trebui sa fie fericiti doar atunci cand si eu sunt fericita. Iar daca sunt asa veseli sa stea mai bine acasa si sa ma lase in pace in melancolia mea. Melancolie? Nici macar nu cred ca asta ma defineste, iar cuvantul ”blazare” suna prea urat. Imi scot un carnetel si incep sa incerc sa notez in el. Am scris numai ”este ora 8 seara” si m-am oprit. Ce naiba aveam de gand sa fac? Sa ma apuc sa scriu poezii unui tip pe care nici nu il cunosc. In fond si la urma urmei MIE ar trebui sa imi scrie poezii, MIE ar trebui sa imi aduca flori, pe MINE ar trebui sa ma astepte in fata portii pana as fi gata de intalnire, MIE sa imi cumpere cadouri fara motiv, din cauza MEA sa aiba factura la telefon mai mare...EI ar trebui sa stea tristi intr-o cafenea la 8 seara gandindu-se ce mai fac EU, temandu-se ca nu cumva EU sa zaresc pe cineva pe strada si totul sa se destrame intr-o secunda de nebunie.


....Am ajuns acasa si fara sa îmi dau seama am asternut  pe hartie ceva ce nu stiam nici eu cum o sa se termine.Incepea cam asa: ”Este ora 8 seara intr-o cafenea....”

4 comentarii:

  1. Felicitari!Ti-am mai spus ca imi place mult, are stil! Jorjo was here. x

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos scris! N-am mai trecut pe aici de o vreme, mi se pare că scrii mult mai matur, închegat. Un An Nou cum ți-l dorești!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc frumos, Orin! Este adevarat ca nici eu nu am mai scris de ceva vreme si nici nu prea am mai citit articole de pe bloguri. La multi ani si tie!!

    RăspundețiȘtergere