Amintiri ratacite

A trecut o eternitate de cand nu am mai scris gandindu-ma la amintirile vechi, care desi ar trebui sa dispara in timp, devin din ce in ce mai vii pe masura ce ma regasesc tot mai putin in prezent si in viata pe care o am. As vrea sa pot crede ca un anotimp  aduce cu sine amintiri noi, prietenii, vise, sperante, experiente din care putem invata, greseli pe care nu le vom mai repeta...De ce oare acum imi este mai greu ca niciodata sa imi iert anumite greseli? 

Singurul lucru de care imi pare insa cu adevarat rau este ca nu ne-am intalnit in alt moment al vietii mele cand poate as fi facut alte alegeri, poate ti-as fi raspuns salutului cu un zambet sau sfaturilor cu o imbratisare. Poate atunci as fi inteles ca nu ne putem juca mereu. Cititorule, nu ma lamentez, nu iti cer iertare, nu tanjesc dupa mila nimanui, insa as vrea sa realizezi ca tu esti tinta acestor randuri, catre tine se indreapta acum gandurile mele si sperantele unei impacari cu trecutul. Imi este dor uneori de ceea ce eram inainte, de rasul copilaresc ce mi se asterne tot mai rar pe fata, de momentele cand uitam ca exista timp, ca avem familii care ne asteapta si datorii de indeplinit. Desi stiai ca meriti mai mult nu ai plecat. Desi stiam ca nu sunt corecta nu m-am schimbat. Poate ca trebuia sa imi intorci spatele si sa fugi. Poate asa era drept. Dar ce este dreptatea intr-o lume in care realizezi mult prea tarziu ca ai gresit?