Si desi ninge iar...

...stau in casa. Ma trezesc nedumerita. Oare azi trebuie sa merg la scoala?Nu, today e luni asa ca mai pot dormi putin...putinul acesta se transforma in minute, iar minutele in ore. Pe la 1 imi aduc aminte ca, desi stau acasa, mai am cate ceva de facut. Nici nu imi aduc aminte cand am oprit alarma telefonului care suna ca fanfara militara si imi indrept "grabita"pasii spre baie. Lumina puternica a unui bec pus acolo doar pentru a-mi reaminti ca e "dimineata"ma scoate din sarite. Ma privesc nedumerita in oglinda. Oare de cat timp arat in halul asta?Oare ieri cand am iesit din casa aveam cearcanele astea?Nu, nu se poate. E o iluzie. Cu totii isi bat joc de mine. E un complot. Mi-am adus aminte ca noaptea trecuta m-am trezit pe la 6 si am inceput sa plang pentru ca nu-mi statea bine bretonul. Da, pentru asta am plans, iar cand ma privesc acum imi dau seama ca aveam dreptate. Am o privire pierduta, obosita ca si cand nu as fi fost de vreo doua saptamani in vacanta. Craciunul a trecut, Revelionul a zburat(nu-mi dau seama cand), iar acum totul pare pierdut. Am ramas cu fatza incercanata, privirea trista si parul zburlit ce trebuie spalat si pieptanat. Refuz sa ma uit pe geam si sa ma bucur de zapada pe care am astepta-o atata timp, dar care parca a venit prea tarziu. Nu ma pot uita. Refuz sa o privesc. Ma sperie. M-am izolat de ea. Aici nu imi poate face nimic. Aici imi este indiferenta. Deschid televizorul si vad pentru a zecea oara(in aceasta viata),,Titanicul"scufundandu-se. Nu!GATA!IMI AJUNGE! Imi pare rau pentru ei. Ii compatimesc. DAR NU! NU DE DATA ASTA!

...ori am luat-o razna ori mi-a ajuns vacanta asta.