Simplitatea pradatorului acoperit de nea

Stii, uneori ma trezesc si ma intreb de ce fac toate astea. Oare am vreun scop? Oare inca imi mai pasa? Stiu ca nu e asa. Cu toate acestea ceva imi spune ca mint sau ca ma mint. Nu cred ca mai conteaza ceea ce simt, insa as vrea si eu sa aflu ce anume ma impiedica sa ma exprim. Oare pentru ca te consider prea sus si eu prea jos? Oare pentru ca imi dau seama ca nu ne-am intelege? Sau poate ca am constiinta prea incarcata cu ceva ce exista doar in imaginatia mea? Aberez. Imi doresc sa fiu muta si poate ca asa as avea o scuza pentru tacerea mea. Tacere ce imi trezeste fiori reci si ma face sa visez la lucruri ce niciodata nu se vor realiza. Tacere ce ma face sa cred din ce in ce mai mult ca sa plangi e o prostie, sa suspini e inutil si sa zambesti nu mai are rost. Tacere ce ma face sa am trezesc in fiecare noapte si sa ma intreb daca mai are vreun sens sa ma scol dimineata. Imi doresc sa fiu parte din muzica pe care o asculti, din viata ta, sa fiu hainele pe care le porti si sa am cinstea parfumului ce te invaluie. Vreau sa fiu lucrurile simple ce-ti ocupa timpul. Dar fara sa ma vezi. Pentru ca daca m-ai vedea m-as simti descoperita, goala in fata unei audiente la o licitatie ce ma analizeaza insistent spre a decide pretul cu care ma vor lua acasa. Iar eu nu sunt de vanzare pentru ca stiu ca nu ti-ai putea permite sa ma cumperi.

Ies grabita din casa si alunec in mormanul de zapada din fata casei. Oare spre ce ma indrept? Am vreo destinatie? Da, sigur ca am. Insa sunt convinsa ca si de data aceasta ma voi intoarce de la jumatatea drumului, cu ochii atintiti in jos, repetandu-mi insistent "ce a fost in capul meu?". Lacrimile, asa cum am spus, sunt inutile. Ele nu fac decat sa te adanceasca si mai mult intr-o suferinta deja existenta. Unii sustin ca e o forma de descatusare, de eliberare. Eu consider ca senzatia de libertate toatala este data numai de un strigat ce vine din adancul fiintei tale. Mainile mi-au inghetat. Am uitat sa imi iau manusi si fular. Sunt incordata si abia ma pot misca. Nu e din cauza frigului. E o senzatie permanenta pe care o am atunci cand ma gandesc la tine. Ma simt ca o felina atunci cand isi apuca prada. Nu, nu te consider o prada. Pentru ca prada este, de cele mai multe ori, infranta in lupta, iar tu nu poti fi infrant. Insa ca si tine, prada este si ea ceva ravnit de catre pradator, ceva fara de care atacatorul nu ar putea supravietui. Este existenta lui. Este idealul pentru care isi perfectioneaza atacurile.

Imi ridic privirea catre cer si zaresc un fulg ce mi se aseaza pe palton. Pur, inocent, simplu...Ma asez pe jos si privesc dansul fulgilor de nea. Da, stiu, poate ca am innebunit si da, stau pe jos, in mijlocul drumului si privesc fulgii ce acopera incet, incet astfaltul. Uneori simti nevoia sa faci lucruri nebunesti, menite sa te aduca la o simplitate pe care nu o mai gasesti si de care iti este in permanenta dor. Nici nu am observat trecatorii ce cu siguranta se uitau la mine, asta daca a trecut cineva pe acolo.

Ma regasesc in lucrurile simple, ce ma fac sa uit de lucrurile si mai simple, dar pe care le privesc intr-un mod diferit, mult mai complicat.